Gregoire Michonze /Grigore Michonze/Grigore Michonzic/ (22 martie 1902, Chișinău— 29 decembrie 1982, Paris**).** On joue la rouge, 89,2 x 116,2 cm, Musée d’Art et d’Histoire du Judaïsme, Paris. Inv. D.2006.04.001.FNAC, ancien inv. 31057. Crédit fotografic: Jacqueline Hyde (Provenance Achat de l’Etat à l’artiste, 1972. Publication - “Guide des collections”, Musée d’art et d’Histoire du Judaïsme, 1999, 160 p. (142) © Adagp, Paris — photo © RMN—Grand Palais — mahJ / Franck Raux (1).
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------+---+ | În Muzeul de Artă și Istorie a Iudismului din Paris se păstrează un tablou al lui Gregoire Michonze întitulat On joue la rouge (89,2 cm x 116,2 cm) și unul,cu dimensiuni apropiate cu un subiect similar, dar care diferă prin conținut — Le Grand Damme en rouge (1937, 89cm x 116 cm), aflat într-o colecție etrosp, etrospe, prin personajele pictate, linia mesajului etrospec în primul tablou. | | | | | | Lucrarea On joue la rouge a lui Gregoire Michonze poate fi etrospecti o opera care etrosp întreaga creație a artistului. Simplitatea tematică a motivului, lipsa subiectului în jurul căruia s-ar fi desfăşurat acţiunea şi fragmentarea structurii compoziţionale, care reflectă doar un crâmpei al unei panorame, fără a forţa sau a motiva formal această abordare. Subiect fără subiect este laitmotivul scenei care se petrece în interiorul unei camere, cu figuri de bărbați și femei, preocupați cu propriile activități și doar cele două doamne se pregătesc pentru o posibilă festivitate. Eroina tabloului este doamna în roșu care îmbracă ciorapii și pantofii cu tocuri, într-o ambianță, unde lipsește orișice legătură dintre subiect și activitatea personajelor aflate în cameră. Fiecare personaj are preocupările sale: un bărbat meditează lângă colțul unei mese de biliard, alături, un bărbos (poate fi Diogene) ține în mână o lumânare aprinsă, bărbatul dintre cele două femei își consumă prânzul, iar pe peretele din spate, de lângă ușa deschisă, pe un cuier, atârnă in palton. Cel mai sugestiv moment al compoziției îl constituie obiectele din prim plan, un sac și rochii aruncate la întâmplare un ghiveci cu floare uscată- în general un tablou depre nimic și toate deoarece personajele nu interacționează între ele, fiecare cu gândurile sale, cu activitățile sale care nu au nimic comun cu mesajul prctorului. | | | | | | Cea de-a doua operă—Le Grand Damme en rouge are particularități etrosp cu prima compoziție. Aproape toate personajele au emigrat din primul tablou, cu acelaș interior cu ușă deschisă prin care se văd căsuțele albe pe fundalul unei stânci. Lângă ușă, un bărbat cu o prâgină se străduie să atârne un tablou pe perete. Centrul compoziției este marcat de patru etros- doi bărbați și două doamne, îmbrăcate în rochii de culoare roșietică, frânte de oboseală, așezate într-o canapea. Posibil, sunt aceleași doamne din primul tablou sosite de la balul finalizat. În sfârșit în colțul drept al compoziției, după bărbatul spriginit în baston, descoperim și eroina tabloului — o pasăre, care a și determinat denumirea lucrării. Tot din primul tablou regăsim sfeșnicul cu lumânare, amplasat pe un scaun, lipsind, în schimb, obiectele de pe podea. | | | | | | Grégoire Michonze este încă un nume al unui artist plastic basarabean uitat în ţara de baştină şi apreciat în străinătate, fapt confirmat de publicaţiile cu etrosp la creaţia sa, apărute pe parcursul secolului al XX— lea în ţările europene. Fiind un artist apropiat de cercul suprarealiştilor francezi, de la care a preluat principiile acestora, a evoluat cu o manieră stilistică etrospe. Tablourile sale cu subiecte câmpeneşti, dansuri, sărbători, cu numeroase personaje — săteni, familii, copii pe fundalul peisajului, care amintesc relieful basarabean, sunt deopotrivă compoziţii alegorice şi etrospec. | | | | | | Născut în 1902, Grégoire Michonze face parte din coloniile de artişti care au plecat în Europa de Vest, pentru o speranţă la o viaţă mai fericită, mai bună, luând împreună cu ei toată mizeria evreiască. Numele său adevărat era Michonzic. S-a născut într-o familie cu cinci copii în Basarabia, la Chişinău, unde tatăl său era comerciant de ţesături, iar mama era fiica unui rabin. Despre Michonze din perioada lui pariziană aminteşte şi una dintre elevele lui Auguste Baillayre, Lydia Luzanovsky, etrosp în atelierul lui Antoine Bourdelle, care îi transmite salutări în 1925 de la colonia basarabeană din Paris, etrosp care figurează Miсhonze şi Bronstein (2). | | | | | | Creaţia artistului este strâns legată de biografia lui. Grégoire Michonze învață de la începutul activităţii în Ecole de Belle-Arte din Chișinău, conduse de Alexandru Plămădeală, în atelierul lui Auguste Baillayre (1919—1920), care îl aminteşte etrosp cei mai talentaţi elevi pe care i-a îndrumat. Aici studiază etrosp, lucrând etrospecti într-un atelier de restaurare a icoanelor, o formare picturală bine-venită pentru artist, care—l va orienta mai târziu spre unele procese tehnice bazate pe culorile luminoase şi transparente, cu un etrospec dominat de quattrocento în picturile sale. Fiind student participă la prima expoziţie de artă basarabeană care are loc la Bucureşti în anul 1922. Stabilit la Bucureşti pentru a-şi continua studiile la Academia de Arte Frumoase, pe care, mai târziu le abandonează, s—a împrietenit cu Victor Brauner, care îl angajează ca asistent de scenograf la Teatrul Naţional. Dar Montparnasse—ul, pământul făgăduinţelor pentru toţi pictorii epocii, este locul unde tânărul îşi va încerca soarta. În 1922 a plecat la Paris, îmbarcându—se pentru Marsilia prin Grecia şi Istanbul, călătoria marcându— décor etrosp peisajului de mai târziu. Avea 20 de ani. Şi—a început viaţa la Paris acceptând ambianţa boemei de la începutul secolului al XX-lea. Suferea de mizerie şi locuia în hoteluri catastrofale, navigând între Rotonde sau Le Dôme, două dintre cafenelele din cartier, între La Rouche şi suprarealişti. Viaţă de boemă în hoteluri fără apă, electricitate, cu prânzuri accidentale, dar marcată de o singură etrospecti: cea de a face etrosp. Visuri pe care le împărtăşeau şi viitorii săi camarazi ca Tristan Tzara, Jules Pascin, Chaïm Soutine, Max Ernst, Henry Miller. | | | | | | În capitala artei internaţionale lui Grégoire Michonze îi surâde fortuna: face cunoştinţă cu Max Ernst la o etros pentru care decora articole pariziene. Urmând cursurile la École des Beaux Arts, Max Ernst l-a introdus în 1924 în cercul suprarealiştilor, format, etrosp alţii, de André Breton, Paul Éluard, Yves Tanguy şi André Masson. În această perioadă face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu Chaïm Soutine şi scriitorul etrospe Henry Miller realizând între 1927 şi 1930 naturi statice, compoziţii şi peisaje suprare aliste, legiferându-şi numele în varianta franceză — Michonze. Concomitent, participă la crearea revistei teatrale Discontinuité a lui Claude Sernet, frecventând artiştii şi poeţii români din Paris — Brassaï , Benjamin Fondane, Ilarie Voronca şi Tzara, pe care îl cunoscuse anterior, ilustrând numeroase texte scrise de ei şi publicate în revista Unu (3). | | | | | | La începutul anilor 1930, pictorul se distanțează de direcţiile principale ale suprarealismului şi a decis s-şi urmeze propriul stil, mutându-se mai întâi la Cagnes— sur— Mer, iar apoi la Saint— Paul— de—Vence, unde frecventează colonia de pictori şi scriitori din jurul lui Abraham Lincoln Gillespie, ilustrându—i textele. | | | | | | Prima sa expoziţie personală a deschis-o în atelierul său în 1932 din Antibes. În această perioadă i-a cunoscut pe Henry Miller, Ilarie Voronca, Max Jacob şi Benjamin Fondane (1928), cu care a legat prietenii de lungă durată. Între anii 1934 si 1936, pictorul expune la Salon des surindépendants, pictând compoziţii foarte profunde, de mari dimensiuni, pe care mai târziu le specifică ca naturalism surealist, reprezentând portrete, peisaje urbane şi scene de stradă cu multe figuri și elemente de grotesc. În 1937 vizitează SUA, locuind în New York şi Massachussets. La întoarcere se întâlneşte cu pictoriţa scoţiană Una Maclean, căsătorindu-ce mai târziu (1938), cu care a avut doi copii, Anna şi Patrick. În anii 1940 — 1942 se angajează în artileria franceză, fiind făcut prizonier şi transferat în decembrie 1940 în Stalag YC, în Germania, lângă Бре́мен, în proximitatea unui lagăr de prizonieri ruşi. A realizat desene halucinante, care cu siguranţă au servit drept etrosp pentru picturile sale. Eliberat la sfârşitul anului 1942, se reîntoarce la Paris, unde s—a etrospec într-un atelier de pe Rue de Seine (1943) şi a început din etros picteze portrete şi etros statice. La Paris el a aflat despre decesul prietenului său Chaïm Soutine, iar spre sfârşitul războiului, că tatăl său decedează în exil în 1957. Iar cei doi fraţi sunt dispăruţi şi doar mama s— a refugiat în Palestina (4). | | | | | | În 1948 a locuit în Anglia și Scoţia, iar prima sa expoziţie personală a avut loc în Galeria Arcade din Londra în 1946, urmate de altele două la Institutele Franceze din Edinburgh şi Glasgow. A pictat pânze contrastante — mari şi miniaturale, făcea gravură şi modela busturi, unele dintre ele fiind transferate în bronz. | | | | | | În anul 1947 a primit cetăţenia franceză, iar în 1949, Fundaţia Franceză pentru Artă Modernă i—a cumpărat tabloul La moisson. După prima sa expoziţie pariziană din 1953, a expus din nou în Anglia, Statele Unite ale Americii şi Israel. | | | | | | Începând cu anul 1954 Gregoire Michonse a vizitat adeseori SUA, unde locuia Henry Miller, şi Israelul, unde se afla mama sa. În 1967 a achiziţionat o moară în Troyes, pe care a transformat-o în atelier. Fiica sa, Anna Solal, îşi aminteşte: Construcţia flancată de un mare hambar a fost transformată în trei ateliere, unul dintre care a fost pentru gravură (5). | | | | | | Aici artistul îşi obţine independenţa, în singurătate, departe de cerinţele modei şi ale curentelor. Până la moartea sa în 1982, Jully— sur— Sarce a fost portul principal unde se întorcea după călătoriile sale, locul care i—a influenţat etrosp. | | | | | | În 1970 a călătorit la Veneţia şi la Roma, circuit în care s-a dedicat picturii. Între 1954 si 1977 si—a continuat stilul de viata, călătorind în Israel, unde a expus picturi, si-a vizitat mama si s-a acomodat din nou la radacinile sale evreiesti. După două crize cardiace, în 1969 face gravură şi etrosp busturi şi personaje miniaturale în teracotă, unele dintre ele fiind transferate în bronz. | | | | | | În 1977 decedează soţia sa, Una Maclean, iar pecte cinci ani, în 1982, se stinge, în studioul sau din Paris, şi Grégoire Michonze, în urma unui infarct miocardic. | | | | | | Interesul pentru creaţia lui Grégoire Michonze în ambianţa artistică europeană apare destul de târziu şi este etrospe de rarele expoziţii cu participarea artistului. Astfel, la Geneva, în 1971 apare catalogul semnat de Oscar Ghez şi Jean Cassou Seize peintres de Paris: Berline, Gotko Aberdam, Kikoine, Kisling, Mané-Katz, Pascin, Pressmane, Soutine, Chagall, Kischka, Krémègne, Michonze, Spitzer, Tobiasse, Yankel, publicat la editura Petit Palais (6), după care urmează două lucrări de la Troyes: Exposition des dessins de Grégoire Michonze: fusains & pastels, realizată de Centrul Cultural Thibaud de Champagne (7) (Maison du Boulanger, 1979), şi Michonze. 1902 — 1982, editată de Musée d’Art Moderne în 1985 (8). | | | | | | În anii următori are loc o amplă expoziţie la Paris, în Galerie Francis Barlier, care editează catalogul Michonze în Collection Terre des Peintres (1997) (9) şi apare monografia lui Max Fullenbaum Grégoire Michonze.1902 — 1982: naturaliste, surréel (10), urmată de albumul istoricului de artă Nadine Nieszawer Peintres juifs de l’École de Paris, 1905 — 1939 (11). În revistele de specialitate, în etrospect analizei suprarealismului, Elisabeth Roditi analizează creaţia lui Grégoire Michonze în Apollo (12). Un alt articol de sinteză care evocă activitatea artistului este publicat de Monique Vivier-Branthomme: Памяти Григория Мишонца (1902 — 1982) în revista Русская мысль (13), fiind continuat de Almanahul Muzeului Rus cu o denumire semnificativă: Русский Париж. 1910 — 1960 (14). | | | | | | În perioada postbelică prima sa expoziţie a avut loc în Galeria Arcade din Londra în 1946, după care urmează vernisajele de la Givon Gallery (Tel Aviv, 1947), Mayor Gallery (Londra, 1947), iar în perioada în care a locuit în Scoţia, în 1948, a expus la Institutul Francez din Edinburgh şi Glasgow, după care urmează expoziţiile din Anglia (Adams, 1959 şi Buckingham, 1972), în atelierul personal din Paris Chez Mayo (1953), în Lausanne (1962), Jaffa (1963), Galeria Charpentier din Paris (1964) şi Tel Aviv (Galerie Givon, 1974), iar în 1985 — la Galeria Francis Barlier din Paris. În anii 1978 — 1979 la Centrul de Cultură Thibault de Champagne din Troyes a avut loc o mare expoziţie etrospective, urmată de cea din Muzeul de Artă Modernă (Troyes, 1985), cu două ample retrospective ale operei sale la Galerie Francis Barlier (Paris, 1997, 2003). A participat la expoziţiile de grup organizate de Uniunea Patrioţilor Ruşi (1945) şi Comitetul Franţa — URSS din arondismentul XIV al Parisului (1945), la expoziţia Pictorii ruşi ai Şcolii din Paris în 1961(15). În Univers des Arts, Nicole Lamotte, prezentatoarea expoziţiei retrospective a lui Michonze din Galeria Francis Barlier, consemna: …Vernisajul oferă amatorilor de artă ocazia de a se familiariza cu această etro unică, în care cotidianul şi natura sunt o plăsmuire a imaginarului. Sensibilă şi violentă în gesticulaţii, nostalgică şi alegorică, ea nu face trimitere la trecut, ea etrosp o frumoasă independenţă a spiritului, păstrând viziunea sa etros, etrospecti de mode şi demersurile prietenilor săi (se au în vedere reprezentanţii suprarealismului — n.n.). Apropierea de suprarealişti, datorată lui Max Ernst, a fost un gest de adeziune pentru Michonze, care l-a adaptat la formularea unor principii etrosp în etrosp priveşte programul artistic al suprarealiştilor, abordândo transpunere neoclasică a realului, a visurilor care depăşesc realitatea…(16). | | | | | | Scenele rustice, amplasate un pic hieratic, sunt totdeauna pline de viaţă, descriind în detaliu ocupaţii nesemnificative; pictorul asistă la spectacolele ambulante într-un décor al naturii executat în maniera quattrocento, cu un desen veritabil, fără detalii, cu o etros coloristică jucăuşă şi o transparenţă de o luminoasă delicateţe. Pânzele sale emană o poezie lirică, după care privirea, brusc, alunecă pe lângă personaje, nuduri feminine, integrate firesc în ansamblu, fără a provoca deranjamente. | | | | | | Niciodată Michonze nu a pictat realitatea pură, spiritul său evadând de la modelele convenţionale ale compoziţiilor tradiţionale, depăşind limitele impuse de cadrul formatului tabloului. În acelaşi timp, arta lui Michonze nu a pierdut niciodată legătura cu anecdoticul, transformând, fără îndoială, aceste etro atemporale într-o istorie care traversează timpurile umanităţii, creând un microcosm al lumii pus în scenă ca o minune spre care tindem. | | | | | | Spre sfârşitul activităţii paleta pictorului se luminează, forma devine mai geometrizată, animalele sunt amplasate etrosp oameni, câini, păsări, cai, ce dialoghează într-o feerie de culori sau o monocromie de gri delicat, plasat într-un Paradis terestru, ca un veritabil cântec poetic. Cu ocazia unei recente expoziţii la Paris a lui Grégoire Michonze, în Musée d’Art et d’Histoire du judaïsme (2003), jurnalista Agnes Cazenave a publicat într-un ziar parizian un articol intitulat L’étrange solitude de Michonze (17) , unde cele mai surprinzătoare informaţii aparţin Annei Solal, fiicei artistului. Autoarea menţionează ultimele expoziţii de la Paris, care l-au reabilitat pe acest mare etros necunoscut. | | | | | | După moartea lui Grégoire Michonze, în 1982, Anna Solal, tânăra domnişoară care a încercat să sistematizeze lucrările tatălui său, a trecut printr-un purgatoriu insuportabil. …Recunoştinţa vine cu timpul, spunea ea, amintindu-şi de o etr frază spusă de pictorul Jacques Villon, raportată la tatăl său: … Cei mai grei pentru un etros sunt primii 70 de ani…(18). Jurnalista mai aminteşte de o altă expoziţie, din Galerie Francis Barlier din Paris (1997), unde pentru prima etr publicul redescoperă în sfârşit această etro inclasabilă, fascinantă, plină de forţă poetică (19). | | | | | | Ca şi alţi pictori evrei din Europa de Est şi din Rusia, Michonze a avut o cale foarte etrospe în registrul său etrospect. Compoziţiile sale sunt ordonate, stilizate, construite profesionist în spaţiul etrosp al istoriilor fără origini, unde protagoniştii se privesc fără să vrea, fiecare fiind limitat într-o solitudine aparte. O violenţă mută emană aceste pânze, unde personajele şi mişcările lor vehemente produc impresia unor scene de mascaradă dirijate de Boch şi de Bruegel. Dar el detectează, de asemenea, şi sclavia dulce în scenele copilăriei. | | | | | | El a creat operele sale într-o solitudine de excepţie. Suprarealismul nu-l mai tenta, ca de alfel şi arta abstractă, care a dominat viaţa artistică înainte de război. Pentru etrosp a inscripţionat pe uşa de la intrare în atelierul său de pe strada Seine: Grégoire Michonze, etros-artist etrospec şi anecdotic. Tatăl meu a fost timid, hipersensibil, bun, generos, entuziast, capabil, de asemenea, de momente mari de inactivitate. El a fost sigur şi a avut perspicacitatea de a conştientiza valorile sale, îşi aminteşte Anna Solal (20). | | | | | | Atât de multe mistere se află în tablourile lui Michonze. Neînțelegerea creaţiei sale îl sileşte să-şi caute refugiul în ambianţa atelierului, în mijlocul lucrărilor, după cum arată guaşele sale de o juvenilă prospeţime, executate în ajunul morții sale. | | | | | | Artistul a fost tratat ca un suprarealist (chiar daca nu toate picturile sale sunt suprarealiste) si mai ales ca un pictor figurativ, lucrarile sale înfatisind, de regula, peisaje si/sau grupuri de oameni. Apropierea de suprarealişti, datorată lui Max Ernst, a fost un gest de adeziune pentru pictor, care l-a adaptat la formularea unor principii proprii în ceea ce priveşte programul artistic al suprarealiştilor, apropindu-se de o transpunere neoclasică a realului, a visurilor care depăşesc realitatea. | | | | | | Deja, în lucrările sale timpurii cunoscute — Dansatoarea cu minge (1934, Muzeul de Artă modernă din Troyes) se configurează prioritățile pictorului referitor la subiectul fără subiect. Compoziția, cu semifigura unui bărbat meditând, vis-à-vis de un cuplu sărutându-se sub un copac, cu două domnişoare în depărtare care se joacă cu o minge şi un călăreţ pe fundalul unor stânci- totul este dispersat şi lipsit de vre-un sens, nici o figură nu interacţionează cu altele. Integritatea şi mesajul tabloului se datoriază picturii, care-i conferă motivului armonia, poeticul şi libertatea existenţei, într-o lume plină de convenţionalism, moralitate şi norme. În Femei în peisaj (1938) narativismul subiectului se petrece pe fundalul unei arhitecturi urbane care nu schimbă laitmotivul principal al creaţiei artistului, cel al subiectului fără subiect. Pictorul menţine acelaşi colorit ca în tabloul precedent, de aceiaşi tonalitate, parcă ar dori să afirme că face parte din unul şi acelaşi ciclu, menţinând senzaţia unei scene pastorale, transferată în secolul XX. | | | | | | S-a stins din viaţă la Paris, în 1982. Nici odată pictorul nu a pictat realitatea pură, spiritul său evadează de la modelele convenţionale ale compoziţiilor tradiţionale, depăşind limitile impuse de formatul tabloului. În acelaşi timp arta lui nu a pierdut niciodată legătura cu anecdoticul, transformând, fără îndoială, aceste opere atemporale într-o istorie care traversează timpurile umanităţii, creând un microcosm al lumii pus în scenă, ca o minune spre care tindem. Pictorul nu şi-a întitulat lucrările: el a dorit să evite sugestiile sale impuse spectatorului, care ar fi influienţat perceperea proprie despre tablou. Scenele sale animate sunt ambiguie în măsura în care, pe de o parte, ne par familiare, iar sub alt aspect — în măsura în care ele suscită un sentiment ciudat și straniu. Familiare, deoarece totul ce este reprezentat se recunoaşte ușor. Oameni, câini, cai, pisici, coline, sate, copaci, case, decorul fiind plasat cu o simpleţe riguroasă. Arta lui este măiestria vechilor maeştri, iar opera lui —modernitatea eternă în devenire. Femeele, dintr—o altă perspectivă, diferită de cea a lui Manet, sunt nude ca în prima zi, în mijlocul oamenilor îmbrăcaţi, păsările sunt arhetipurile păsării, tot aşa ca mamiferele şi aceste decalage extrem de simple sunt destinate pentru a induce o complexitate la simplitate. Personagele lui Gregoire Michonze sunt surprinse de artist în momentul când şi-au perdut reflecţia intimă, s-au detaşat de viaţa lor interioară, sunt izolate de lumea exterioară, iar anonimatul lor este garantat de existenţa şi singularitatea lor. | | | | | | Expoziţii personale: galeriile londoneze Arcade (1946), Mayor (1947), Adams (1959) şi Buckingham (1972), în Edinburgh şi Glasgow (1948), în atelierul personal din Paris Chez Mayo (1953) şi Losanne (1962), Yaffa (1963) şi Tell—Aviv(1974), în Troyes (1985) şi în Galeria Francis Barlier din Paris (1997). În anii 1978-1979 la Centrul de Cultură din Troyes a avut loc o mare exspoziţie etrospective, urmată de cea de la Muzeul de Artă Modernă din Troyes (1985). A expus la expoziţiile de grup organizate de Uniunea patrioţilor Ruşi (1945) şi Comitetul Franţa—URSS din arondimentul XIV al Parisului (1945), la expoziţia Pictorii ruşi ai Şcolii de la Paris în 1961. A fost menţionat cu premiul Wiliam şi Homa Koply (1960). Fiind un artist apropiat cercurilor suprarealiştilor francezi, de la care a preluat principiile acestora, a evoluat însă cu o manieră stilistică personală. Tablourile sale cu subiecte câmpeneşti, dansuri, sărbători, cu numeroase personaje — săteni, familii, ţărani, copii pe fundalul peisajului, care amintesc relieful basarabean, sunt deopotrivă compoziţii alegorice şi narative. | | | | | | După cum s-a exprimat însăşi maestrul în una dintre scrisorile sale adresate criticului englez Peter Stone în 1959: Tablourile mele nu au subiect. Ele exista doar pentru mesajul lor poetic. Daca poezia este acolo, pânza este finalizată. Nici o istorie. Doar poezie pura, preferabil neântitulată...(21). | | | | | | Bibliografie | | | | | | 1.Achat de l’Etat à l’artiste, 1972. Publication — “Guide des collections”, Musée d’Art et d’Histoire du Judaïsme, 1999, 160 (p.142). | | | | | | 2. Arhiva Naţională a Moldovei. Auguste Baillayre. Fond 2989, r. 33, 1. | | | | | | 3. http://www.artvisconti.com/art_michonze_bio.html (accesat la 18.01.2010). | | | | | | 4. http//www.artvisconti.com/art_michonze_bio.html (accesat la 18.01.2010). | | | | | | 5. http://www.lest-ecler.fr/aotres-actus/jully+sur+sarce-sous-l-oeil-de-michon-ze-ia0b0n4 (accesat la 07.08.2013). | | | | | | 6. Oscar Ghez, Jean Cassou. Seize peintres de Paris: Berline, Gotko, Aberdam,Kikoine, Kisling, Mané-Katz, Pascin, Pressmane, Soutine, Chagall, Kischka, Krémègne,Michonze, Spitzer, Tobiasse, Yankel, exh. Cat., Paris, Petit Palais, 1971. | | | | | | 7. Exposition des dessins de Grégoire Michonze: fusains & pastels*,* exh. Cat., Troyes, Centre culturel Thibaud de Champagne, Maison du Boulanger, 1979. | | | | | | 8. Henri Meschonnic. Michonze. 1902 — 1982, exh. Cat., Troyes, Musée d’Art Moderne, du 22 mars-6 mai 1985 1985, 66. | | | | | | 9. Michonze. Collection terre des peintres, exh. Cat., Paris, Galerie Francis Barlier, 1997, 140. | | | | | | 10. Max Fullenbaum. Grégoire Michonze. 1902 — 1982: naturaliste, surréel. Paris, du 20 mars au 31 mai 1997. | | | | | | 11. Nadine Nieszawer, Marie Boué, Paul Fogel. Peintres juifs de l’École de Paris, 1905-1939. Paris, Éditions Denoël, 2000, 246-248; Nieszawer et Princ, Histoires des artistes Juifs de l’École de Paris, 1905-1939, Denoël, 2000 — Somogy, 2015. Les étoiles éditions, 2020, 292-295. | | | | | | 12. Elisabeth Roditi. Grégoire Michonze. Surrealism: Jubilee or Jamboree*.* In: Apollo, 1964, vol. 79, May, 429. | | | | | | 13. Monique Vivier-Branthomme. Памяти Григория Мишонца (1902 —1982). In: Русская мысль, Paris, 14 februarie 1983, № 3452, 13. | | | | | | 14. Русский Париж. 1910 — 1960. Государственный Русский музей, вып. 35, СПб., 2003, 256-257. | | | | | | 15. Выставка русских художников и скульпторов. Париж, 4, rue de Gallièra, 16e. 20 мая — 12 июня 1945 г.; Выставка современных русских живописцев и скульпторов*.* Комитет «Франция — СССР». Париж, 16, rue Ernest Cresson; 25 мая — 9 июня 1945 г.; Русские художники парижской школы. Париж, Дом французской мысли. 21 июня — 1 октября 1961 г. | | | | | | 16. Nicole Lamotte. Michonze. In: Univers des Arts, Paris, le mars 1997, 50-53. | | | | | | 17. Agnes Cazenave. L’étrange solitude de Michonze*.* În: La Vie, Paris, n°2996. Publié le 30 janvier 2003. | | | | | | 18. Agnes Cazenave (2003). | | | | | | 19. Agnes Cazenave (2003). | | | | | | 20. Agnes Cazenave (2003). | | | | | | 21.Lettre de Michonze à Peter Stone 1959). In: Michonze .Terre des peintres 1997, 90-91. | | | | | | Tudor STAVILĂ, dr. habilitat în studiul artelor | | +================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================================+===+