Fortress of Soroca

Cetatea Sorocii, secolul XIV (XV), incintă circulară, diametrul interior/exterior 3080 cm — 3700 cm, Republica Moldova

Cetatea Sorocii este o fostă “strajă”, un mic castel ridicat la un vad al Nistrului, cu datare incertă (1543, ?). Reprezintă o incintă circulară, cu 5 turnuri amplasate echidistant — patru circulare și unul rectangular la intrare, cu structura calculată în raport cu diametrul interior aj curții egal cu 3080 cm, cu grosimea zidurilor de 310 cm, înălțimea curtinelor — peste 200 cm. Forma planului și soluția constructivă sunt mărturii ale influenței casteleologiei occidentale. Fortăreața era înconjurată de un șanț cu apă, care începea de la talpa cetății, mărginit la exterior de un val de pământ. Peste șanț era un pod ridicător, care conducea la nișa portalului intrării în cetate, din turnul rectangular, la gangul de trecere în cetate, cu podeaua orizontală. Deasupra gangului se află paraclisul, boltit cu o calotă pe console și pandantive, cu arcuri longitudinale și transversale, soluție ce prezintă prima etapă a bolții moldovenești (secolele XIV— XV). Aceleiași perioade se datorează și două rânduri de galerii pandante din lemn, construite perimetral curții circulare, de la care au rămas cuiburi de cca 50 cm x 50 cm de la consolele lor masive.

În turnurile circulare până la primul nivel și în paraclis era turnat pământ pentru amortizarea loviturilor. Pe grosimea curtinelor, mărginite din exterior cu merloane din piatră, era amenajat drumul de strajă, în care era inclusă și platforma de deasupra turnului intrării. Pe parcursul utilizării castelului, a fost mărit spațiul destinat apărătorilor: au fost construite cazemate din piatră în două niveluri, alipite curtinelor prin care se intra în turnurile cilindrice. Spre curte cazematele erau dotate cu o galerie susținută pe piloni de piatră. Prima fază a cetății era asigurată cu apă potabilă de o fântână cu planul pătrat, aflat spre nord de axa curții, care după construcția cazematelor devine inutilizabilă, fiind înlocuită în centrul curții cu o fântână circulară în plan.

Cetatea a fost un timp părăsită, după cum rezultă retrospectiv dintr-un document și refăcută în timpul lui Ștefan cel Mare (1454—1502), mărturie fiind portalul paraclisului în spiritul “stilului moldovenesc” timpuriu. Meterezele verticale pentru apărarea cu săgeți, din pereții turnurilor au fost înlocuite cu mortiere circulare cioplite în pietre de calcar. Una din mortiere a fost instalată în altarul paraclisului, în axa intrării în cetate. Schimbarea meterezelor cu mortiere, este un indice sigur al trecerii de la apărarea cu săgeți la utilizarea pieselor de artilerie.

Petru Rareș (1528—1538; 1542—1546) a căutat să perfecționeze capacitatea de rezistență a cetății Soroca, una din cele două fortificații care rămase Moldovei la frontiera de est a țării după raptul Cetății Albe și Chiliei (1484), sistemul de apărare a țării fiind depășit de exigențele timpului. A invitat de două ori în 1543 pe un specialist din Bistrița, oraș ce-i aparținea în Transilvania, pentru “a lucra în jurul cetății pe nume Soroca”, o intenție rămasă fără urmare.

Ocuparea cetății de armata poloneză și staționarea ei acolo timp de 13 ani a condus la modificarea arhitecturii și pierderea unor componente importante: au fost demantelați pilonii și galeria interioară, distrusă boltirea paraclisului și amenajată, în partea opusă lui, o capelă catolică, cu vitraliu din elemente circulare, din sticla colorată. După evacuarea trupelor poloneze cetatea a rămas mult timp neutilizată, fiind cunoscută starea ruinată a cetății din releveele amenajării ei în scopul cazării armatei ruse în timpul războaielor ruso-turcești (1769) și ruso-austriece (1788—1789). Folosirea străină a cetății a coborât până la sol pragul intrării în cetate și a distrus partea superioară a paraclisului. Cetatea a rămas timp lung fără utilizare, sporind gradul ei de ruinare.

Odată cu creșterea interesului față de monumentele trecutului, au fost întreprinse lucrări de consolidare a soclului (1902), a portalului de intrare (1934), a fost amenajată intrarea în cetate în pantă (ante 1950). Proiectul de restaurare a cetății din 1970, implementat parțial până în 1975, a denaturat masiv arhitectura paraclisului și a turnului intrării, a distrus caracteristicele timpului de edificare și a conservat soluții eronate.

Bibliografie

1. В.A. Войцеховский. Памятники архитектуры Молдавии ХIV-XVIII веков, КСИИМК 56, Мoscova, 1954, 40-50.

2. Г. Чеботаренко, Крепость Сорока — памятник старины, Кишинев: Штиинца, 1986.

3. Tamara Nesterov, Cu privire la miturile arhitecturii şi datării cetăţii Soroca, In: Artă. Istorie. Cultură (Studii în onoarea lui Marius Porumb), Cluj-Napoca, Editura Nereamia Napocae, 2003, 91-106.

4. Mariana Şlapac. Cetăţi medievale din Moldova. Mijlocul secolului al XIV-lea — mijlocul secolului al XVI-lea. Chişinău: Arc, 2004.

5. Tamara Nesterov. Arhitectura cetăţii Soroca — un important argument în datarea fortăreţei, In: Revista de istorie a Moldovei*,* Chişinău, 2007, 25-417; Sergiu Musteaţă, Ion Tentiuc, Ion Ursu, Raport ştiinţific privind investigaţiile arheologice în cetatea Sorocii, campania 2013, Chişinău, 2014, 30-31.