The Frumuşica Circle Dance

Hora de la Frumușica este un suport ceramic de tip antropomorf, datat în mileniul V î.e.n., aparținând culturii Cucuteni A2, descoperit în stațiunea eneolitică Frumușica (județul Neamț). Artefactul se află în patrimoniul și a devenit o efigie a Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț. A fost descoperit în 1942, în cadrul săpăturilor conduse de Constantin Matasă, care i-a și atribuit denumirea de „Horă”.

Piesa este realizată manual din lut, ars oxidant, și pictată într-o gamă sobră de roșu-cărămiziu și alb. Reprezintă un suport circular format din șase figurine feminine stilizate („cariatide”) unite între ele la umeri, șolduri și picioare, cu corpuri zvelte și fese proeminente, sugerând o scenă de dans. Perforațiile ovale între figurine contribuie la aspectul decorativ, iar ornamentația — pictată doar pe spatele acestora — pare a avea un caracter simbolic.

Hora de la Frumușica se încadrează într-o serie de artefacte similare descoperite în cadrul unor așezări din spațiul culturilor arheologice Precucuteni-Cucuteni-Tripolie, în România și Ucraina, precum cele de la Luka-Vrubleveţkaia, Grenovka sau Truşeşti. Aceste obiecte variază prin numărul de „cariatide” (patru sau șase), înălțime și gradul de stilizare, dar împărtășesc tematica rituală comună. Se presupune că figurinele ar simboliza divinități feminine, purtătoare de ofrande sau strămoașe, într-un context ceremonial legat de fertilitate, sacrificiu și ciclurile naturii.

Din punct de vedere funcțional, suportul ar fi servit ca bază pentru un bol votiv plasat deasupra, în care erau depuse ofrande. Conform unor cercetători, dansul circular simbolizat de „cariatide” ar avea legătură cu axa cosmică, iar numărul lor — patru sau șase — ar reflecta concepții cosmologice legate de direcțiile spațiale sau unități de timp.

Exegeții, printre care Anton Nițu și Silvia Marinescu-Bîlcu, au evidențiat posibila semnificație religioasă, magico-simbolică sau cosmologică a piesei. Hora de la Frumușica este astfel considerată o expresie a unui ritual ancestral, probabil de fertilitate, care reflectă sistemul de credințe al comunităților eneolitice. Odată cu sfârșitul fazei Cucuteni A, aceste piese dispar, fiind înlocuite cu scene de dans pictate(!) pe vase.